Purtarea lentilelor de contact presupune un set de reguli de bune practică, a căror respectare asigură confortul și siguranța ochilor.
Ca dispozitiv de corectare a vederii, lentilele sunt mult mai intruzive decât clasica pereche de ochelari. Motivul este unul evident: ele au contact direct cu suprafața ochiului. Din această cauză, riscul apariției anumitor probleme, ca de exemplu iritațiile sau chiar infecțiile, este mult mai mare. Prin urmare, pentru evitarea unor situații deosebit de nefaste, manevrarea lor trebuie tratată cu multă seriozitate.
Totul începe de la câteva reguli simple, dar obligatorii, de igienă
Condiția numărul unu, care trebuie îndeplinită pentru a putea manevra în siguranță lentilele de contact, este ca mâinile să fie impecabil de curate. Respectarea unor reguli stricte de igienă este cel mai sigur mod prin care putem evita transferul bacteriilor sau a altor corpuri minuscule pe lentile, și de acolo în ochi. Spălarea temeinică a mâinilor cu apă caldă și săpun, înainte de a pune mâna pe lentile, trebuie să devină o regulă non-negociabilă.
După spălare, mâinile vor fi uscate cu ajutorul unui prosop care nu lasă scame. Variantele din microfibră—la fel ca în cazul curățării lentilelor ochelarilor de vedere—reprezintă cea mai sigură soluție.
Și lentilele de contact trebuie spălate înainte de instalare. Pentru detalii legate de subiect, poți consulta acest articol. E important de reținut că pentru spălare nu trebuie folosită apa, indiferent dacă ne referim la cea de la robinet sau la variantele îmbuteliate. Se vor folosi doar soluțiile speciale, concepute strict pentru dezinfectarea și păstrarea în condiții optime a lentilelor de contact.
Perioadele de purtare trebuie crescute treptat
La fel ca oricare comportament care nu are legătură cu starea noastră naturală, utilizarea lentilelor de contact reprezintă o deprindere care trebuie învățată. Iar pentru asta este nevoie de o perioadă de acomodare.
Dacă ai început să porți lentile de contact de puțină vreme, te sfătuim să nu exagerezi, și să nu le ții pe ochi de dimineață până seara. Cea mai bună metodă de acomodare constă în creșterea progresivă a duratei de purtare, pe măsură ce ajungi să te obișnuiești cu ele.
Astfel vei putea să îți antrenezi ochii și să le dai răgazul de care au nevoie ca să se adapteze la aceste noi dispozitive de corectarea a vederii.
Lentilele de contact nu trebuie folosite în medii în care există risc de infecție
Siguranța ochilor este un aspect pe care cel care folosește lentile de contact trebuie să îl aibă mereu în vedere. Din acest motiv, el trebuie să acorde atenția cuvenită mediilor în care poartă lentilele de contact.
În acest sens, există câteva reguli simple. Lentilele nu vor fi purtate la duș și nu se va înota cu ele, indiferent dacă e vorba despre o baie în piscină sau în mare. Deși dușurile, căzile cu hidromasaj și piscinele ar putea să îți pară niște medii atent îngrijite, nivelul de curățenie necesar bunei funcționări a lentilelor de contact este unul infinit mai mare. Apa este posibil să conțină bacterii, precum și alte microorganisme sau diverși corpusculi, care odată ajunși în contact cu acestea pot declanșa iritații sau chiar infecții.
Un alt gest obligatoriu constă în scoaterea lentilelor de contact înainte de culcare. Regula se aplică indiferent dacă vorbim despre somnul nocturn sau despre un pui de somn de câteva zeci de minute. Singurii în măsură să acorde anumite derogări de la aceasta sunt medicul oftalmolog sau optometristul, în situația în care ți-au recomandat lentile aprobate pentru purtare prelungită, și ți-au spus în mod expres că poți să le porți chiar și în somn.
Problemele pot apărea—e adevărat, mult mai rar—în ciuda respectării tuturor bunelor practici
Respectarea regulilor de igienă și a tuturor celorlalte principii de bună practică reprezint cel mai sigur mod de a ne pune la adăpost de eventualele neplăceri care pot apărea odată cu purtarea lentilelor de contact. Însă chiar și așa, pot apărea probleme. În aceste improbabile situații, lucrul pe care trebuie să îl faci cât mai repede este să ajungi la medicul tău oftalmolog sau la optometrist.
Printre semnalele care trebuie să îi indice purtătorului de lentile de contact că e cazul să facă o vizită de urgență la specialist sunt: iritațiile sau disconfortul la nivelul ochilor, secrețiile excesive, sensibilitatea la lumină, ochii foarte umezi, vederea încețoșată și senzația de corp străin în ochi.
Doar specialistul poate face recomandările optime atunci când vine vorba despre lentilele de contact
Lentilele de contact sunt dispozitive optice foarte sigure, care oferă o corecție excelentă a vederii și un grad ridicat de confort. Purtarea lor implică respectarea unui set de reguli de bună practică, dintre care foarte importante sunt cele care au în vedere igiena.
Alegerea lentilelor de contact trebuie făcută împreună cu un specialist, și doar în urma unui control oftalmologic detaliat. Examinările regulate sunt un lucru obligatoriu, iar vizitele la cabinetul oftalmologi sau la optometrist trebuie făcute de urgență, în situațiile în care apar orice fel de neplăceri.
Te așteptăm la Iris Optic, pentru o consultație gratuită, făcută de medicul oftalmolog. În urma acesteia, vom putea stabili care sunt lentilele de contact de care ai nevoie, pentru ca să beneficiezi de o vedere impecabilă. Programează-te chiar acum, utilizând formularul din acest link sau la telefon 0733 267 826.