Părțile componente ale unei perechi de ochelarilor de vedere (și de soare)

Părțile componente ale unei perechi de ochelarilor de vedere (și de soare)

În ciuda dimensiunii lor reduse, ochelarii sunt niște obiecte extrem de sofisticate, în alcătuirea cărora intră o mulțime de piese, unele mai mari, iar altele de dimensiuni infime. Pentru a putea să își îndeplinească bine funcția, toate componentele trebuie să fie ajustate în mod optim. În caz contrar, pot apărea neajunsuri atât în ceea ce privește performanțele atinse de ochi, cât și nivelul de confort.

Pentru cei care au ales să își rezolve problemele de vedere cu ajutorul ochelarilor, înțelegerea acestui obiect de care depinde calitatea vieții lor este un lucru, considerăm noi, destul de important. Și asta deoarece situațiile neplăcute, în care se fisurează rama sau nu mai funcționează bine o balama, deși în teorie sunt destul de improbabile, în realitate pot să apară din când în când. Iar atunci, pentru ca lucrurile să se rezolve cât mai elegant și mai rapid, ar fi ideal să i se poată comunica specialistului situația în termeni cât mai exacți.

Cei care au făcut cel puțin o achiziție de ochelari, știu prea bine că atunci când fac alegerea, trebuie să se hotărască asupra celor două elemente principale: lentilele și rama. Însă pentru fiecare dintre cele două categorii trebuie luate anumite decizii în cunoștință de cauză.

Lentilele

Aici lucrurile stau destul de simplu. Cel puțin în aparență. Medicul oftalmolog sau optometristul au făcut un consult, iar în urma acestuia a rezultat o prescripție. Cu ocazia asta, pacientul știe exact ce lentile trebuie să îți cumpere. 

Însă lucrurile sunt puțin mai complicate de atât. Odată cu prescripția, se știe doar care sunt caracteristicile corective ale lentilelor. Adică numărul de dioptrii. Dar se poate merge mult mai în profunzime de atât, în funcție de gradul de confort pe care purtătorul de ochelari și-l dorește și de bugetul pe care îl are la dispoziție. 

Lentile unifocale, bifocale sau progresive?

Lentile pot fi unifocale—adică pot rezolva doar dificultățile de vedere la o singură distanță, spre exemplu ochelarii de citit—, bifocale—care, după cum le spune numele, rezolvă problemele apărute la două distanțe—sau progresive, care îi corectează purtătorului vederea atât în ceea ce privește activitățile desfășurate la apropiere, cât și pentru cele desfășurate la distanță medie și mare. 

Tratamentele aplicate lentilelor

Apoi se pune problema care sunt tratamentele suplimentare de lentile de care cel care urmează să își facă ochelari are nevoie, și care sunt cele pe care și le dorește în plus. Și aici există mai multe variante. Fiecare dintre ele oferă un beneficiu, însă odată cu fiecare astfel de strat aplicat pe suprafața lentilei, și prețul crește. Cele mai populare—și relevante—astfel de tratamente de lentile sunt: filtrul anti-UV, polarizarea, filtrul antireflexie, filtrul de protecție împotriva luminii albastre, posibilitatea de a se adapta la intensitatea luminii și protecția împotriva zgârieturilor.

Ramele

Acest element are un dublu rol: funcțional și estetic. Din punct de vedere al funcției, ramele sunt cele care fixează lentilele și le dau ochelarilor forma grație căreia pot să fie montați pe față. Iar când vorbim despre partea estetică, practic ele sunt cele care contează. Când spunem că o pereche de ochelari ne plac sau, dimpotrivă, nu ne plac, ne referim de fapt la felul în care preferințele noastre sunt satisfăcute sau nu de felul în care arată ramele.

Cea mai mare parte a ramelor de calitate sunt produse din materiale plastice speciale, ca de exemplu acetatul, și din aliaje metalice rezistente—aluminiul și titanul fiind două dintre acestea.

Părțile componente ale majorității ramelor sunt următoarele: cadrul, șaua nazală, pernițele, balamalele și brațele laterale.

Cadrul

Reprezintă elementul frontal, cel în care sunt fixate lentilele. Un criteriu important de avut în vedere atunci când se face alegerea, este ca acesta (sau mai exact, anumite zone ale acestuia) să nu intre în câmpul vizual. Excepție de la această regulă merită să fie făcută doar atunci când criteriile estetice primează, și purtătorul e gata de dragul acestora să își asume anumite minusuri.

Șaua nazală

Aceasta este fragmentul de material situat chiar deasupra nasului, care conectează cele două părți ale ochelarilor. Este una dintre componentele cheie ale ramei, cu rol atât în asigurarea rezistenței obiectului ochelari, cât și în asigurarea echilibrului lor pe față.

De fapt, șaua nazală este cea care determină nivelul de confort pe care îl vei resimți la purtare, precum și adecvarea ochelarilor la conformația ta facială. De aceea, e important ca înainte de a face achiziția să faci niște probe, ca să fii deplin împăcat cu alegerea pe care urmează să o faci.

Pernițele

Ne referim la cele două tampoane de plastic situate mai jos de șaua nazală, pe cele două părți interioare ale cadrului. Ele au un dublu rol: ajută la potrivirea ochelarilor pe nas și îi împiedică să alunece. 

Pe ramele metalice pernițele sunt piese separate făcute, de regulă, din silicon. În cazul ramelor de acetat, acestea sunt încorporate direct în cadru.

Balamalele

Este vorba despre cele două dispozitive care stabilesc conexiunea dintre cadru și brațele laterale. De asemenea, ele sunt cele care le oferă flexibilitate ochelarilor, permițând plierea acestora în vederea depozitării. Balamalele pot fi fabricate și din plastic, însă, în mod ideal, ele sunt făcute din metal.

Brațele laterale

Sunt acea parte a ramei care se sprijină pe urechi. Brațele laterale pot fi reglabile sau fixe, și sunt elementul care le asigură ochelarilor o poziție cât mai stabilă și mai echilibrată pe fața purtătorului.

Există particularități de construcție în cazul ochelarilor de soare?

Răspunsul este foarte simplu: nu. Elementele constitutive ale ochelarilor de soare sunt exact aceleași ca în cazul ochelarilor de vedere. Diferențele cele mai vizibile sunt legate de lentile. Astfel, este foarte posibil ca lentilele ochelarilor de soare să fie colorate și să aibă în mod standard mai multe tratamente—ne referim în primul rând la o protecție anti-UV cât mai apropiată de 100% și la polarizare. 

De ce e important să fii familiarizat cu structura ochelarilor

Cunoașterea anatomiei ochelarilor poate fi de ajutor atât în momentul alegerii lor, cât și atunci când se desfășoară operațiunile de întreținere sau atunci când trebuie să i se explice expertului care sunt problemele pe care dorim să le remedieze.

Pentru detalii suplimentare, te așteptăm în oricare dintre magazinele Iris Optic din București. Iar dacă vrei să afli mai multe despre starea de sănătate a ochilor tăi, fă-ți o programare la un control oftalmologic gratuit completând formularul din acest link, sau la numărul de telefon: 0733 267 826. Te așteptăm!

Purtarea ochelarilor împreună cu masca de protecție

Purtarea ochelarilor împreună cu masca de protecție

Pandemia provocată de Covid-19 a schimbat în mod profund felul în care ne raportăm la propria siguranță. Cu ocazia acestui eveniment, am înțeles cu toții că suntem mult mai expuși decât ne imaginam la pericolele ridicate de o epidemie de anvergură planetară.

Odată cu răspândirea virusului, în viața fiecăruia dintre noi au apărut schimbări menite să ne protejeze. Igiena și gesturile de prevenție au devenit subiecte tratate cu mai mare seriozitatea, și cu toții ne-am dat seama că sănătatea este o prioritate de prim rang.

Dintre instrumentele de protecție folosite în timpul pandemiei, cel mai important a fost, în mod cert, masca. Pentru majoritatea lumii, obligația de a utiliza masca a ridicat un mic disconfort, peste care s-a putut trece destul de ușor. Însă pentru purtătorii de ochelari, utilizarea măștii a reprezentat o adevărată provocare.

Elementele de prindere ale măștii se pot încurca în jurul brațelor ochelarilor, și asupra urechilor se exercită mai multă presiune decât de obicei. Dar, în mod cert, cel mai deranjant aspect al purtării ochelarilor împreună cu masca de protecție este reprezentat de aburirea ochelarilor și de felul în care acest lucru limitează vederea.

Din fericire, există câteva reguli care odată ce sunt respectate, permit purtarea simultană de ochelari și mască de protecție, fără ca să se creeze un disconfort prea mare.

Totul începe de la poziționarea corectă pe față a ochelarilor și a măștii de protecție

Atâta vreme cât masca și ochelarii sunt instalați corect pe față, aceștia din urmă nu se vor aburi. Ochelarii trebuie așezați cât mai fix deasupra părții superioare a măștii, cea care acoperă nasul. Astfel, se creează o etanșare mai strânsă în jurul nasului, iar aerul cald care apare în urma procesului de expirare este împiedicat să iasă prin partea de sus a măștii. Prin urmare, aburirea nu se mai produce.

Persoanele care poartă ochelari de vedere cu pernițe pentru nas, trebuie să depună un efort în plus. Pentru a reduce cantitatea de aer cald care scapă din partea de sus a măștii și încețoșează lentilele, acestea trebuie reglate pentru a crea o fixare sigură.

Mici ajustări ale tehnicii de respirație recomandate la purtarea ochelarilor împreună cu masca de protecția

Fizica ne spune că aerul cald eliminat din plămâni în timpul respirației, se ridică. O mască prost instalată îl va direcționa direct spre ochelari, iar aceștia se vor aburi. Dar chiar și o mască bine instalată nu garantează faptul că ochelarii nu se vor aburi deloc.

Pentru a reduce cantitatea de aer cald care scapă și astfel încețoșează lentilele, respirația trebuie să fie ceva mai ușoară, iar la expirare, aerul trebuie direcționat în jos, cât mai departe de ochelari. Acest lucru se poate realiza fie respirând pe gură, fie printr-o ușoară înclinare a bărbiei, spre piept. Un alt truc care previne aburirea ochelarilor constă în respirația adâncă, pe nas. Prin acest procedeu, cantitatea de aer cald eliminată este redusă.

Gesturi care trebuie evitate atunci când ochelarii sunt purtați împreună cu masca de protecție

Există mai multe greșeli comune pe care cei care poartă ochelarii împreună cu masca de protecție ar trebui să le evite. Acestea pot afecta calitatea imaginii percepute de purtător, însă de cele mai multe ori, nu au un impact asupra sănătății ochilor. Cu toate acestea, există și excepții.

Cele mai frecvente greșeli constau în atingerea feței cu mâinile și ajustarea și reajustarea permanentă a ochelarilor. Acest lucru poate contribui la introducerea de germeni pe sub mască, fapt care duce în mod automat la creșterea riscului de infecție. Ochelarii trebuie ajustați o singură dată și lăsați la locul lor.

Un alt lucru care ar trebui evitat este purtarea unei măști prea mari, sau a unei măști care stă prea lejer pe față. În ambele cazuri, problema care apare este că aerului rezultat în urma expirației, îi este permis să iasă prin părțile laterale. Acest lucru duce în mod aproape sigur la încețoșarea lentilelor și, în plus, crește riscul contactării unei posibile infecție. Masca trebuie să se potrivească perfect pe față, acoperind atât nasul, cât și gura.

Masca de protecție nu trebuie să fie o povară pentru cei care poartă ochelari

Purtarea ochelarilor împreună cu o mască de protecție poate fi o provocare. Însă există câteva metode care odată însușite, te vor ajuta să scapi de disconfort și să eviți aburirea. Cele mai importante dintre ele sunt reprezentate de poziționarea corectă pe față a celor două obiecte și de ajustarea tehnicilor de respirație.

Pentru alte sfaturi legate de acest subiect, dar și despre multe altele din universul opticii și al oftalmologiei, te așteptăm la oricare dintre cele două magazine ale noastre din București. 

Iar pentru a afla care este starea de sănătate a ochilor tăi, și care sunt lucrurile pe care trebuie să le faci pentru îmbunătățirea acesteia, te așteptăm la Iris Optic pentru un consult oftalmologic gratuit. Programează-te fie utilizând acest link, fie la telefon 0733 267 826.

Procesul de fabricare a unor ochelari de soare de calitate

Procesul de fabricare a unor ochelari de soare de calitate

E foarte adevărat că odată cu trecerea timpului, ochelarii de soare ei au devenit unul dintre cele mai populare accesorii vestimentare. Însă din punct de vedere funcțional, ei au două roluri fundamentale: să protejeze ochii de lumina excesivă, și să protejeze împotriva radiațiilor UV dăunătoare.

Motivul pentru care au fost creați primii ochelari de soare a fost diminuarea strălucirilor excesive produse de soarele puternic. Atunci, la începuturi, tehnologia folosită era destul de rudimentară. Lentilele primelor modele nu erau altceva decât sticlă colorată, întrucât se pornea de la premisa că nuanțele închise protejează mai bine decât cele deschise, deoarece părea evident că acestea blochează mai bine surplusul de lumină.

Din fericire, și în acest domeniu tehnologia a făcut niște pași impresionanți. La ora asta, pe piață există o mulțime de ochelari de soare care sunt remarcabili atât din punct de vedere al protecției oferite, cât și din punct de vedere estetic. 

Revoluția materialelor și a tehnologiilor de producție

Cele două direcții de dezvoltarea care au permis realizarea ochelarilor de soare de la momentul actual sunt: o revoluție a procesului de fabricare a lentilelor, datorată progreselor făcute în înțelegerea naturii luminii—și în special în cea a luminii de la capătul ultraviolet al spectrului—și creșterea performanțelor materialelor plastice și metalice, lucru care a avut drept urmare niște salturi remarcabile în ceea ce privește procesul de realizare a ramelor.

Cele mai bune lentile pentru cei care vor o protecție desăvârșită sunt cele polarizate. Acestea sunt fabricate dintr-o sticlă specială, care oferă o protecție superioară împotriva razelor UV și reduc strălucirile. În afara performanțelor optice remarcabile, lentilele polarizate sunt și foarte rezistente. Asta deoarece pe suprafața lor este aplicat un strat protector pentru a le face rezistente la zgârieturi sau deteriorări.

Ramele moderne, indiferent dacă sunt făcute din materiale plastice speciale—ca zylonitul sau acetatul pe bază de nylon—sau din metale sofisticate—aluminiu, oțel inoxidabil sau titan gri-argintiu— îndeplinesc, în același timp, cele două criterii esențiale: sunt ușoare și rezistente. Acetatul, materialul din care sunt făcute ramele celebrului model Wayfarer de la Ray-Ban reprezintă unul dintre cele mai avansate plasticuri disponibile, este hipoalergenic, flexibil și ușor de reglat.

Procesul de fabricarea a ochelarilor de soare

Fabricarea ochelarilor de soare presupune un proces complicat, alcătuit din mai multe etape. 

Primul pas este reprezentat de faza de proiectare. O echipă de design pornește în căutarea stilului ramei viitoarei perechi de ochelari. În acest punct trebuie avute în vedere numeroase criterii, dar probabil cele mai importante sunt linia îmbrățișată de brand de-a lungul timpului, specificul modelului—în cazul în care este vorba despre o reiterație—și tendințele momentului

De regulă, după ce a fost stabilit designul, urmează realizarea ramei. Aceasta este fie decupată dintr-un bloc de masă plastică, fie creată din sârmă metalică.

Pasul următor constă în realizarea pieselor din zona tâmplelor, cele responsabile pentru fixarea ramelor de lentile. Acestea trebuie să se potrivească perfect, deoarece să poată fi fixate pe ramă în așa fel încât să asigure stabilitatea ochelarilor, precum și rezistența lor la uzură. 

Odată ce rama a fost finalizată, urmează lentilele. Ele trebuie mai întâi să fie lustruite și să li se aplice toate straturile protectoare, iar apoi trebuie decupate la dimensiunea optimă astfel încât să poată fi montate pe ramă.

În final, ochelarii de soare sunt asamblați, iar apoi sunt inspectați temeinic. Astfel mcicile imperfecțiuni sunt depistate din timp și rezolvate, iar în piață ajung doar perechile impecabile.

Unul dintre semnele care ne arată că avem de-a face cu o pereche de ochelari de soare de calitate, este că aceștia vin la pachet cu o husă și cu o cârpă de microfibră ideală pentru operațiunile de întreținere.

Cum se pot recunoaște ochelarii de soare de calitate?

Prețul este un indiciu care de cele mai multe ori semnalează calitatea ochelarilor. Însă chiar dacă de multe ori acesta este direct proporțional cu nivelul de calitate, există suficiente situații în care ochelarii sunt mult prea scumpi pentru ceea ce oferă. De aceea, e important ca atunci când faci alegerea, să ai în vedere și alte criterii.

Un alt indicator ușor de observat este prezentarea. De regulă, ochelarii de soare care pot să ofere protecția și confortul de care ai nevoie beneficiază de un mod de prezentare pe măsură. Dar nici acest criteriu nu este unul infailibil. 

Există aspecte care nu pot fi depistate pe loc. Este nevoie de timp ca să se poată trage niște concluzii relevante în legătură cu anumite aspecte cheie, cum ar fi rezistența la micro impacturi sau robustețea pieselor metalice. Din acest motiv, cele mai sigure achiziții sunt cele făcute de la magazine specializate, care au avut timpul necesar ca să verifice calitățile variilor branduri de ochelari din piață, și în care ai încredere. 

Însă indiferent de nivelul lor de calitate, ca să beneficiezi cât mai mult de calitățile lor, ochelarii de soare trebuie îngrijiți cu atenție și depozitați în condiții optime—de preferință în cutia sau în husa lor originală.

Sfatul nostru este să îți achiziționezi ochelarii de soare în urma unui control oftalomologic. În acest fel te vei putea asigura că nu există probleme de vedere care ar putea fi agravate prin purtarea ochelarilor de soare nepotriviți.

Te așteptăm la Iris Optic pentru un control oftalmologic gratuit. În urma acestuia, vom putea alege din vastul nostru portofoliu, ochelarii de soare care ți se potrivesc cel mai bine. Programează-te chiar acum!

Clasificarea ochelarilor după criteriile funcționale și estetice

Clasificarea ochelarilor după criteriile funcționale și estetice

Ochelarii reprezintă principalul dispozitiv folosit pentru a rezolva diversele probleme legate de vedere. Indiferent dacă este vorba despre erori de refracție și alte patologii din sfera oftalmologiei, sau dacă ne gândim la neajunsuri care țin strict de confortul ochilor, există un gen de ochelari care au fost gândiți în mod expres pentru a corecta respectivele situații.

De-a lungul timpului, ochelarii au evoluat atât din punct de vedere tehnologic, cât și din punct de vedere estetic. Această afirmație este valabilă pentru ambele componente ale acestora: lentilele și rame. La ora actuală există lentile proiectate să rezolve o plajă foarte largă de probleme oftalmologice, există numeroase variante de straturi de acoperire menite să protejeze ochii împotriva radiațiilor și a reflexiilor, și există un număr impresionant de variante de echipare a ochelarilor de soare, precum și a celor special destinați activităților sportive. 

În ceea ce privește ramele, avansul industriei a fost la fel de spectaculos, și a atins atât materialele utilizate, cât și forma ochelarilor. De la ramele rotunde simple de sârmă, care erau populare cu zeci de ani în urmă, până la ramele ușoare, făcute din aliaje metalice sofisticate, sau din versiuni  foarte ușoare de plastic, opțiunile disponibile au fost, și sunt în continuare, într-o evoluție continuă.

Având la dispoziție atât de multe opțiuni, cel aflat în căutarea următoarei perechi de ochelari, poate să se simtă de-a dreptul copleșit. Însă dilema poate fi rezolvată cu eleganță, odată ce sunt înțelese câteva aspect. Un lucru care trebuie avut în vedere de la început, este că ochelarii reprezint în primul rând un dispozitiv medical. Prin urmare, cel care face achiziția trebuie să respecte prescripția primită de la medic sau de la optometrist. Restul criteriilor implică aspectele subiective—personalitatea, preferințele și stilul de viață al cumpărătorului—, și bugetul disponibil.

Odată ce toate aceste lucruri au fost trecute în revistă și clarificate, alegerea următoarei perechi de ochelari devine o sarcină mult mai puțin complicată.

Criterii care trebuie avute în vedere pentru alegerea ochelarilor de vedere potriviți

Primul și, de la distanță, cel mai important factor care trebuie luat în considerare este prescripția medicală. E de la sine înțeles că funcția principală a ochelarilor de vedere este reprezentată de corectarea unor probleme legate de vedere. Abia după ce acest aspect a fost rezolvat e cazul să trecem mai departe.

Pe planul doi, avem criteriul estetic. Ochelarii trebuie să se potrivească stilului purtătorului, și să îl ajute să arate mai bine. Pentru asta, elementul cheie îl constituie alegerea corectă a ramei, în raport cu forma feței. 

Apoi urmează costul ochelarilor. Acesta poate varia foarte mult, în funcție de problema care trebuie rezolvată și de nivelul de calitate dorit. Este important de știut că în cazul alegerii ochelarilor, o investiție care poate părea mică, pe termen lung poate costa mult. În general, ochelarii de vedere foarte ieftini nu fac decât să agraveze problema în loc să o rezolve.

Nu în ultimul rând trebuie avuți în vedere factori precum personalitatea și stilul de viață. Este foarte important ca ochelarii să îl ajute pe cel care îi poartă să transmită mesajele pe care și le dorește în legătură cu propria persoană, și aibă caracteristicile tehnice—și mai ales rezistența—necesare stilului lui de viață. (Mai multe informații pe acest subiect vei găsi în articolul din acest link.)

Alegerea ochelarilor în funcție de problema de vedere care trebuie corectată

Acesta ar trebui să fie primul criteriu avut în vedere atunci când se alege noua pereche de ochelari. Și asta deoarece ochelarii trebuie să corecteze problemele de vedere, și abia apoi să ne completeze ținute și să ne ajute să arătăm mai bine.

Așa numitele erori de refracție sunt cele mai frecvente probleme din sfera oftalmologică. Acestea apar atunci când, din varii motive, ochiul nu lucrează în mod optim cu lumina. Ca urmare a acestui fapt, imaginea nu se formează direct pe retină.

Cele mai întâlnite erori de refracție sunt miopia, hipermetropia, astigmatismul și prezbiopia, iar tehnologia are pentru fiecare dintre acestea câte o soluție. Adică există lentile care pot corecta fiecare dintre aceste afecțiuni. 

Variantele pe care pacienții le au la dispoziție sunt numeroase. De la ochelarii monofocali, care pot corecta vederea la o singură distanță, trecând prin ochelarii bifocali—preferații bunicilor—, și ajungând la cei progresivi, care vor rezolva atât neajunsurile privirii la distanță mare, cât și pe cele la distanță medie și mică, alegerea depinde doar de patologie și de bugetul disponibil.

Acest aspect însă trebuie lăsat pe mâna specialiștilor. Achiziția lentilelor trebuie făcută doar în urma unui consult efectuat de medicul oftalmolog sau de către optometrist.

Clasificarea ochelarilor de vedere după funcția pe care o îndeplinesc

Lentilele sunt cele care corectează problemele de vedere. Iar pe un anume tip de ramă, de regulă se pot instala mai multe tipuri de lentile. Însă din motive legate de fluența informației, în cele ce urmează vom vorbi despre clasificarea ochelarilor, nu despre cea a lentilelor care se montează pe ei. Motivul este simplu și logic: din clipa în care pe o ramă s-au instalat niște lentile progresive, rezultatul sunt niște ochelari progresivi. Și același principiu se aplică, indiferent de lentilele despre care vorbim.

Ochelari de vedere simpli

Aceasta reprezintă varianta elementară. Ochelarii de acest fel cunt concepuți pentu a corecta o singură problemă: vederea la apropiere sau la distanță. Cel mai mare inconvenient al lor este că purtătorul, pentru a putea vedea bine la alte distanțe diferite de cea din prescripție, va trebui să folosească alte perechi de ochelari.

Ochelari bifocali

Numele lor este suficient de evocativ: lentila acestui tip de ochelari este alcătuită din două zone cu funcție diferită. Una dintre ele—cea din partea de jos—este destinată realizării activităților care se desfășoară la apropiere, de exemplu cititul, iar cealaltă este folosită pentru vederea la distanță. Sunt ideali pentru persoanele care au nevoie de ochelari atât pentru citire, cât și pentru vederea de la distanță.

Ochelari progresivi

Sunt asemănători ochelarilor bifocali, dar în loc să aibă două lentile distincte, au un sistem care permite schimbarea treptată a dioptriilor de la partea superioară la cea inferioară a lentilei. Acest lucru permite o tranziție mai fluentă de la vederea la distanță la cea de aproape.

Acest tip de ochelari sunt dotați cu un tip de lentile avansate din punct de vedere tehnologic, care îi permit purtătorului să rezolve cu un singur dispozitiv probleme pentru care ar fi avut nevoie de trei prescripții. Folosind aceeași pereche de ochelari, pacientul poate să desfășoare activități la apropiere—lectura unei cărți sau a unui ziar—, la distanță medie—lucrul pe calculator—, și la distanțe mari—de exemplu conducerea unui autovehicul.

Ochelari de soare cu prescripție medicală

Aceștia combină funcționalitatea ochelarilor de vedere cu prescripție medicală, cu protecția oferită de ochelarii de soare. Sunt perfecți pentru persoanele care suferă de anumite patologii oculare, și sunt nevoite prin natura meseriei sau din diferite alte motive, să petreacă mult timp în aer liber. Recurgând la această soluție, ei vor vor avea parte de corecția optică de care au nevoie, fiind în același timp protejați împotriva razelor UV, al căror efect poate crea probleme de vedere pe termen lung.

Forma ramei, un criteriu căruia trebuie să-i fie acordată atenția cuvenită

Dacă funcționalitatea este primul aspect care trebuie luat în considerare atunci când achiziționăm ochelarii, pe locul doi vin considerațiile de ordin estetic. Iar aici, un rol esențial îl ocupă forma ramei. 

Cele mai populare variante sunt ramele dreptunghiulare, ovale, rotunde, pătrate și ochi de pisică (cat eye). Sigur că există și variante extravagante și foarte extravagante, însă cazurile în care cineva optează pentru ochelari echipați cu acest gen de rame sunt foarte rare.

Ochelarii rotunzi le sunt recomandați persoanelor cu figuri ovale sau pătrate, dar trebuie evitați de către cei cu fața rotundă, pentru că le va accentua în mod caricatural rotunjimea capului.

Ochelarii dreptunghiulari li se potrivesc celor cu fața ovală și rotundă, pentru că le va atenua anumite trăsături, și le va conferi un aspect să spunem „mai ascuțit“.

O pereche de rame ovale se potrivește cel mai bine pe o față de formă pătrată, pentru că poate atenua într-o anumită măsură unghiurile drepte.

Printre opțiunile oarecum extravagante, dar care au devenit foarte populare în ultimii ani, sunt ochelarii ochi de pisică (cat-eye). Aceștia le sunt destinați femeilor, și mai ales celor a cărei figură este în formă de inimă, întrucât accentuează în mod elegant linia tâmplelor.

Poți afla mai multe detalii despre acest subiect din alt articol din blogul nostru, pe care îl găsești în acest link.

Te așteptăm la Iris Optic ca să îți găsim împreună perechea potrivită

Tipurile și formele de ochelari disponibile astăzi sunt practic nelimitate. Fie că intenționezi să corectezi o problemă de vedere, să punctezi o schimbare a propriului stil, sau pur și simplu ai constatat că a sosit momentul să încerci ceva noi, poți fii sigur că perechea de ochelari perfectă pentru tine există.

Și ca să facem lucrurile ca la carte, te așteptăm la oricare dintre magazinele noastre din București pentru un consult oftalmologic gratuit, efectuat de medicul specialist. Astfel, înainte de a alege noii tăi ochelari, vom afla tot ceea ce trebuie să știm despre starea de sănătate a ochilor tăi. Programează-te chiar, pentru un consult oftalmologic gratuit. 

Ferește-te de ochelarii de soare ieftini!

Ferește-te de ochelarii de soare ieftini!

Prețul de achiziție este un semnal important atunci când vine vorba despre calitatea unui produs. Iar ochelarii de soare nu fac excepție de la această regulă. Cu siguranță, există situații în care un norocos va achiziționa o pereche nemaipomenită de ochelari la un preț surprinzător de mic. Însă acestea sunt excepțiile. De obicei, cel care va plăti foarte puțini bani, va avea parte de un produs slab, care nu își va îndeplini bine rolul, și care se va deteriora destul de repede.

Sigur, prețul nu este criteriul unic prin care se depistează ochelarii de proastă calitate. Însă în marea majoritate a cazurilor, el este un indicator care trebuie să ne pună pe gânduri, și să ne facă să punem mai multe întrebări înainte de a face achiziția.

E bine să avem în vedere faptul că ochelarii de soare ieftini pot face mai mult rău decât bine. De multe ori, tehnologiile rudimentare prin care sunt fabricați nu garantează îndeplinirea funcției lor esențiale, și anume protejarea ochiului împotriva luminii excesive și a radiațiilor UV periculoase. Ba dimpotrivă: purtarea lor poate crea noi probleme oftalmologice, sau le poate agrava pe cele existente. Prin urmare, există motive bine întemeiate pentru care să te determine să eviți ochelarii de soare ieftini.

Neajunsuri ale ochelarilor de soare prea ieftini

Pentru a putea aduce pe piață un produs la prețuri insignifiante, producătorul trebuie să facă anumite rabaturi la calitate. Cele mai frecvente caracteristici pe care le au în comun ochelarii de soare foarte ieftini sunt: materialele de calitate slabă și niște lentile care nu asigură protecția necesară.

Materiale de calitate inferioară

Ochelarii de soare ieftini sunt adesea realizați cu ajutorul unor materiale fragile, care se pot sparge ușor. În plus, balamalele, suportul care asigură poziția pe nas și ramele pot fi asamblate eronat, ceea ce face ca ochelarii de soare să se fisureze sau să aibă o poziție incorectă și incomodă atunci când sunt purtați.

Dacă ești puțin atent, vei putea detecta fragilitatea și lipsa de suplețe a acestor materiale chiar la o simplă atingere.

Protecție UV slabă sau inexistentă

Ochelarii de soare ieftini și de slabă calitate nu oferă o protecție adecvată împotriva radiației UV. Acest lucru este foarte periculos pentru sănătatea ochilor. Deoarece, din considerente de preț, lentilele nu sunt fabricate cu ajutorul acelor materiale care pot bloca excesul de lumină și de de raze ultraviolete nocive, ochii sunt practic abandonați în voia excesului de soare.

În situațiile extreme, acest gen de expunere poate provoca—sau agrava—maladii oculare dintre cele mai grave, cum ar fi degenerescența maculară sau cataractă.

Prin urmare, îi sfătuim pe cei care și-au pus problema unei astfel de achiziții, să se gândească bine. Este foarte probabil ca o pereche de ochelari de acest gen să nu respecte niște standarde de siguranță de bază în ceea ce privește protecția ochilor.

Suprasolicitarea ochilor 

Acesta este un alt efect nociv al folosirii unor ochelari ieftini. Posibilitatea ca lentilele cu care sunt echipați ochelarii de acest gen, să nu aibă aplicate pe suprafața lor straturile necesare pentru a proteja ochii împotriva suprasolicitării este uriașă.

Acest fapt duce, de cele mai multe ori, la oboseală oculară, iar în timp, poate provoca dureri de cap, vedere încețoșată și alte probleme de vedere.

Având lentile fabricate din materiale de slabă calitate, și netratate în acord cu tehnologiile necesare pentru a asigura protecția de care ochii au atâta nevoie, ochelarii ieftini pot cauza erori de vedere. Acesta este un lucru neplăcut atunci când vorbim despre activități în care atenția este esențială, de genul lecturii sau a lucrului pe calculator, iar în cazul unor activități de genul condusului sau a lucrului cu echipamente periculoase, poate deveni de-a dreptul fatal. 

Caracteristici esențiale, care lipsesc la majoritatea ochelarilor ieftini

Există anumite standarde, pe care din rațiuni legate de calitatea materialelor—și a nivelului de preț care vine odată cu aceasta—ochelarii de soare prea ieftini nu le pot îndeplini. Acestea reprezintă de fapt cele mai importante caracteristici pe care trebuie să le prezintă o pereche de ochelari de soare care își fac treaba cu adevărat bine.

Rezistența lentilelor

Ochelarii de calitate sunt dotați, de regulă, cu lentile realizate din materiale rezistente la zgârieturi și la spargere. Astfel perioada de viață a unor astfel de ochelari este simțitor mai lungă decât a unora mult mai ieftini.

Polarizarea

Lentilele polarizate reprezintă una dintre cele mai performante echipări pentru ochelarii de soare. Datorită acestei caracteristici, ochelarii protejează ochii împotriva proceselor de strălucire, produse de suprafețe ca apa, zăpada și pavajul lucios, facilitând vederea în condiții de lumină puternică. Lentilele polarizate sunt deosebit de utile pentru activități unde strălucirile pot crea probleme semnificative, de genul condusului, a navigării sau a pescuitului.

Protecția anti-reflexie

Ochelarii care oferă acest beneficiu sunt dotați cu lentile a căror suprafață nu produce un nivel deranjant de reflexie. Astfel, claritatea imaginii este net îmbunătățită, iar oboseala pe care o încearcă ochii este redusă. Lentilele anti-reflexie sunt deosebit de utile pentru persoanele care petrec mult timp folosind dispozitive digitale, cum ar fi calculatoarele și telefoanele mobile, deoarece reduc stresul provocat de lumina albastră emisă de ecrane.

Confortul la purtare

În afara unor performanțe onorabile, ochelarii de calitate îi oferă purtătorului un nivel sporit de confort. Acest lucru se datorează timpului care i-a fost acordat acestui aspect în faza de proiectare. Însă fiecare astfel de aspect vine cu un preț. Cei care decid să nu îl plătească, și optează pentru niște ochelari ieftini pot avea surpriza ca aceștia să nu stea bine pe față, și să creeze disconfort la purtare. Iar acest lucru poate avea drept consecință dureri de cap, oboseală oculară și alte probleme de vedere.

Brand-ul, o asigurare pentru cei care își doresc un produs de încredere

Deși brand-ul nu reprezintă o garanție incontestabilă, de cele mai multe ori cei care optează pentru un nume recunoscut, vor avea parte de un produs de calitate. Marea majoritate a mărcilor de renume investesc masiv în cercetare. Drept urmare, ochelarii de soare care poartă logoul lor, îndeplinesc unele dintre standardele cele mai înalte din domeniu.

Dar toate aceste lucruri vin cu un preț pe măsură. Ochelarii de marcă nu vor avea prețuri derizorii, nici chiar situațiile în care sunt oferiți la reducere sau în perioada lichidărilor de stoc. Dacă vei avea ocazia să cumperi ochelari de marcă la un preț pe care îl vei considera suspicios de mic și, mai ales, dacă oferta nu vine din partea unui comerciant autorizat, e bine să îți pui întrebarea dacă nu cumva te afli în fața unor fake-uri.

Câteva sfaturi pentru cei care se află în căutarea următoarei perechi de ochelari de soare

În concluzie, investiția în ochelari de soare de înaltă calitate este esențială pentru a vă proteja ochii de razele UV, pentru a reduce oboseala ochilor și pentru a avea parte de o vedere bună în condiții de lumină puternică.

Ochelarii de soare ieftini pot fi tentanți datorită aparentei economii care ar putea fi făcută. Însă minusurile nu sunt neglijabile. O astfel de alegere va avea mai mult ca sigur un efect negativ asupra ochilor, va provoca oboseală oculară, vedere distorsionată și nu va proteja ochii împotriva strălucirilor. 

Sfatul nostru este ca atunci când îți vei alege următoarea pereche de ochelari de soare, să te orientezi spre una cu lentile de calitate—de preferință polarizate și anti-reflexie—care să îți poată oferi protecția anti-UV de care ochii tăi au nevoie. Acordă atenția cuvenită și aspectului confort. Înainte de a face achiziția, asigură-te că ochelarii se potrivesc bine pe fața ta.

Te așteptăm la oricare dintre magazinele Iris Optic din București, pentru un control oftalmologic gratuit. În urma acestuia, vom putea alege din vastul nostru portofoliu, ochelarii de soare care ți se potrivesc cel mai bine.

Te poți programa fie completând formularul din acest link, fie la telefon 0733 267 826. Te așteptăm!